Fost-am azi la praznic. Că așa e la o fermă cu mahala – unii vin, alții pleacă…
Mama unui lucrător de la noi, Gabriella, sau Gay, cum îi zicea toată lumea, a crescut patru copii și s-a stins la cei 76 de ani ai săi.
Gabriella nu a fost din clasele alese, dar a agonist destul pentru o viață decentă, și chiar și-a achitat și organizat propriile funerarii. Exact așa cum și-a dorit, cerând de la cei patru copii să-i facă pe placul ei, când va pleca.
Un drum unduit și întunecat de copaci enormi te conduce spre curtea unde locuia Gabriella, închiriind de la niște bogătași făliți. De departe se aude râs și voci zgomotoase, de parca ar fi o petrecere.
De fapt asta și descopăr – o sărăbtoare a vieții Gabriellei și a tot ce e mai bun, lăsat în urma ei.
La intrare stă fiica ei Emma, salutând toată lumea, într-o rochie mulată de mătase neagră, și desculță. Frate-său Bob, în costum frumos arată aproape bizar, căci la fermă vine doar în șorți, bocanci grei și maiouri șterse de soare.
Citește aici și alte povești de la ferma noastră
Femei îmbrăcate în rochii negre lungi până la pământ, delicate. Bărbați primeniți în costume și cravate negre oficiale. Adolescenți-nepoți scoși din zona lor de confort, purtând și ei straie de sărbătoare.
Tony, soțul răposatei, lăudat de proprii copii pentru purtare exemplară (mai des Tony e cherchelit și ciupește fetele de fund), se plimbă printre oaspeți cu o cârjă lustruită, îmbărcat și el la patru ace, cu o cravată aprinsă de flori roșii, pe semne dăruită cândva de Gabriella. Tony se simte fudul că a învățat smart-fonul, și își face selfie cu nepoatele sale frumoase.
Cristal, porțelan, vinuri și bucate alese la un fourchette de zile mari. Buchete de flori culese de prin câmpii de nepoate. Fum de țigări mentolate. Miros de cafea naturală.
IMG_4901Ciudată și oarecum intimidată de atâta voie bună în jur, mă retrag în grădină, unde, tot după scenariul ales de Gay, e ridicat un cort superb în formă de iurtă, așternut frumos și mobilat cu canapele, pernuțe și măsuțe pentru cafea. Un ecran mare nu se lasă mult așteptat, și după un păhar de vin și salutări cu vecinii, începe un show de imagini, aducând-o pe Gabriella printre noi, în fotografii de peste o jumătate de secol.
Toată lumea se adună în iurta maiestoasă, aplaudă, râde cu poftă la unele imagini mai hazlii decât altele. Iat-o pe Gay mireasă frumoasă, iat-o bronzându-se, iat-o la un pom de Crăciun și la săniuș cu cei patru copii. O călătorie de zece minute în veacul unui om acum plecat. O celebrare a unei vieți simple și frumoase.
Fiicile mai citesc din poieziile ei preferate, apoi începe un show muzical cu cele mai îndrăgite melodii. Freddy Mercury, Franc Sinatra, Donna Summer – muzica e ritmică, tare, energizantă, și peste un minut lumea începe șă se miște în ritmuri arhi-cunoscute.
Au înnebunit englezii? Șă fie chiar atât de nesimțiți la pierderea unui om apropiat? A mamei, soției, bunicii? Sau o fi ei mai înțelepți, depășindu-și propria frică și mizerie de a trai de-acum-încolo fără ea… O fi pus deoparte mila de sine? Pentru că asta e – când pierdem pe cineva ne e milă de noi înșine și de pierderea noastră. O fi pus ei mila asta deoparte, și o fi trăind orele astea pentru Gabriella, în numele ei, așa cum i-a plăcut ei să trăiască?
IMG_4922Căci memoria ei va fi dusă pretutindeni, ani la rând. Prin florile răsărite și înflorite acolo unde vor cădea baloanele albe. Baloane, în care fetele Gabriellei, îndrumate de mama lor, au pus semințe de plante sălbatice, le-au umplut cu heliu, le-au dat la toți oaspeții. Iar noi am scris pe ele ”Gabrielle” și le-am dat drumul să zboare în voia vântului.
Așa privind în sus din curtea veche, la un cer plin de baloane albe cu semințe de flori în ele, fredonând  după Queen ”I want to be free”, așa voi ține minte acest praznic dintr-un sat englezesc. Așa mi-aș dori să petrec și să fiu petrecută. Așa merită orice om bun de pe pământ.

Despre nunți