În istoria dosarelor pentru licitațiile tructate sunt de fapt developate două probleme diferite: trucarea licitațiilor, în care lucrătorii școlilor și grădinițelor nu au mare treabă, și livrarea produselor expirate, în care lucrătorii susnumiți devin responsabili.

Deși legături între aceste două probleme sunt, sau pot fi, ele nu sunt neapărat suprapuse complet. Haideți să analizăm.

Sistemul de achiziții publice

public-produrementsystems

Sistemul de achiziții în alimentația publică este unul foarte complex, cel mai mic preț fiind la baza criteriilor de selectare. Prețul ajunge la nivel infim, încăt produsele de calitate (citeste – proaspete) nu au cum să intre în vizorul furnizorilor. Producătorul primar obține cel mai mic preț posibil, deseori sub sinecost. Dar este nevoit să vândă, ca să scape de recoltă, și mai speră și la subvenții care cumva îi vor acoperi deficitul. De la producătorul primar și pînă la grădiniță sau școală se aștern citeva, chiar zeci de întreprinderi-intermediari, care mai adaogă cîte un bănuț-doi la preț. Unii sunt de colectare, alții de păstrare, alții de congelare, alții de transportare, etc. etc.

Care este interesul intermediarilor să câștige un bănut-doi? Ei manevrează cu zeci și mii de tone de produse, de aici și interesul. Vedeți, achizițiile de produse pentru alimentația publică se fac în volume enorme. De exemplu Pretura Buiucani trebuie să achiziționeze produse pentru toate școlile și grădinițele de stat din regiunea sa, pentru toate mesele din zi, și pentru toate zilele deschise din an. Miza este foarte mare pentru agenții eonomici care sunt la ultimul inel al lanțului de livrare – cei care livrează la instituții. Și ei fac tot posibilul să câștige aceste contracte.

Acest lanț de livrări este unul foarte lung, de la producător, la transporator, la depozit, la transportator, la congelator, la transportator, la grădiniță. Aceasta durează destul de mult, iar produsele perișabile (carne, lactate, legume și fructe gata spălate) au toate șansele să se deterioreze.

Controlul asupra calității acestor produse, la fiecare etapă sau segment din lanț este practic nerealizabil. Mă refer la toate loturile de produse și la toate livrările de-alungul anului.

Intenția furnizorilor de a scăpa de marfă, fie ea și alterată este evidentă, și aici rolul decisiv îl au anume persoanele care recepționează marfa, pentru a o găti în bucătării. Ele au dreptul să întoarcă marfa și să alerteze funcționarii publici respectivi.

Și cu ce vor hrăni ei copiii în ziua data, când ”găinile put”? Cu nimic. Sau cu o supă de post, cu pesmeți și apă, sunt sigură că părinții și superiorii ar înțelege… 

La noi și la ei

Achizițiile pentru alimentația publică sunt în toate țările dezvoltate extrem de complexe. Mult mai complexe decât în Moldova. De ce nu se întămplă și acolo corupție? Nu știu. Posibil că se întîmplă, dar la nivel mult mai mare și mai profesional, încăt nimeni nu poate da de ea. Sau poate criteriile de selectare sunt în așa fel, încât o companie/un fondator nu poate participa mai mult de o data la 5 ani…

Or, cert este că livrările de produse alterate sunt excluse. Iar asta – datorită sistemurilor electronice de trasabilitate a produsului, de la fermieri, la transportator, la abator, la congelator, la deposit, la transportator, la centrul de distribuție, la instiuție. Fiecare pas este scanat și înregistrat electronic, iar atunci când se apropie termenul de expirare, scanerul va țipa și va urla, încât nimănui nu-i va trece cu vederea.

În sistemul național unde trasabilitatea electronica a originii, calitatății și termenului de valabilitate rămâne o aspirație, controlul asupra calității produselor alimentare va rămâne mereu la discreția furnizorilor și a recepționerilor. Pentru ca, sunt sigură, la origine, acolo la fermă, sau la moară, sau la grădine horticole produsele trimise sunt proaspete, deci nu conțin patogeni și paraziți creați în timp.

Și cu noi cum rămâne?

Noi nu sperăm în crearea unui sistem electronic de trasabilitate, nu în termini imediați, și în acest caz livrarea produselor alterate către insituțile de stat va rămâne sub riscul erorilor umane și a erorilor premeditate. Și da, sunt posibile erori umane. Atunci când lotul primit este atât de vast, încât unicul mod de a controla este de a te uita pe foaia de livrare. O școală care primește 1000 de iaurturi pentru copii, nu poate, fizic, sa verifice termenul de valabiltiate a fiecărei cutii, dar nici nu dispune de trasabilitatea electronica a întregului lot.

Cu peștele și carnea e și mai complicat. Acestea sunt livrate în stare congelată. Angajatul grădiniței nu are istoria transportării acestor produse, cât timp s-au aflat în stare dezghețată, de câte ori au fost recongelate (element, de fapt, ilegal). Mai ales peștele care este importat, dar asta se referă și la majoritatea cărnii de gâină și de vită, care la fel este de import. Deci ei pot observa semne de alterare (culoare, muci, putoare) doar după ce dezgheață produsul. Până atunci furnizorul a plecat și a uitat de ei. Repet, controlul organelor publice este imposibil din punct de vedere fizic, pentru că asemenea livrări se fac în număr enorm, zilnic. Unde să mergi, pe cine să controlezi?

Adevărul este că chiar dacă și vor merge la control, în marea majoritate nu vor găsi încălcări esențiale. Pentru că marea majoritate a lucrătorilor din bucătării sunt cinstiți și conștiincioși (aici nu mă refer la capacitățile lor de bucătar), dar, în fine. Cazurile de săptămâna trecută nu sunt multiple, și au fost depistate nu atât prin controlul calității, ci prin urmărirea corupției la nivel de licitații. Adică – întîmplător. Pentru că a controla calitatea tuturor produselor livrate, de către CNA sau de către Direcțiile respective de la preturi este imposibil.

Efect magic

Dar și o singură depistare a unui caz de livrare a produselor aliterate poate avea efect enorm. Și știți de ce? Un asemenea agent distribuie acest produse în cantități absolut enorme, deci suprafața de contaminare a copiilor este disproporțional de mare. Dacă o Pretură are în divizunea sa 15,000 de copii, într-o zi toți acești copii ar putea fi contaminați dintr-o singură livrare, de la un singur agent. E bine că nu se întîmplă zilnic, dar în teorie – este posibil. Și asta pentru că sistemului curent de administrare a alimentației publice îi este mai convenabil să aibă de afacere cu cât mai puțini furnizori, la prețuri cât mai mai mici.

Ce e de făcut?

Ar trebui de schimbat sistemul. În așa fel ca lanțul de livrare a produselor alimentare să fie mult mai scurt. Ca volumul de produse livrate de un furnizor să fie cât mai mic. Ca numărul de copii eventual contaminați să fie cât mai mic.

Posibil ca școlile și grădinițile să primească bugetul pentru alimentație și să-l administreze independent, respectând normele naționale. Așa se face în instituțiile private și independente. Așa se procedează în multe instituții de peste hotare. Atunci ele vor fi direct responsabile pentru calitatea produselor folosite, va fi exclusă trucarea licitațiilor în acest domeniu. Riscuri vor fi, bineînțeles, așa cum există riscuri de contaminare și intoxicație de fiecare data când mâncăm într-un local public, să nu va faceți iluzii.

Problema nu se pune în eliminarea riscurilor. Problema se pune în reducerea la maxim a acestor riscuri.

Mai puțin e mai mult

excess-food

O altă metodă de a reduce aceste riscuri este de a revedea normele naționale de nutrienți în alimentația publică. Știu, știu că acum se lucrează asupra acestor norme, dar lucrul la moment se axează pe înlocuirea unor produse cu altele, și nu pe revederea cantitățiii obligatorie de energie create din acele produse.

Succint, normele naționale de nutrienți/calorii în Moldova sunt cu 40-60-80% mai înalte decât în țările dezvoltate. Atât pentru copii cât și pentru adulți și pentru bătrâni.

De exemplu acolo unde unui copil i se recomandă 1,750 calorii pe zi în Statele Unite sau în Marea Britanie, în Moldova i se recomandă 2,500. Acolo unde unui copil de 4.5 ani și 16 kg i se recomandă 16 grame de proteină pe zi (1 gram de proteină la 1 kg din masa corpului), în Moldova I se recomandă 80 grame. Eu nu-mi pot explica de unde vin aceste norme, decât din timpul de după foamete.

Ei și ce, veți zice. Să le dea, că ei vor mânca cât vor putea.

Asta și e problema. Pentru a asigura unui copil 2500 calorii pe zi (din care el nici jumatate nu poate consuma fizic) se purcede la procurări imense de alimente, nu neapărat bogate în nutrienți, și atunci și cantițățile sunt și mai mari.

Pentru că o grădiniță are sarcina sa ofere unui copil întreg raționul zilnic de 2500 calorii (chiar dacă el ia dejunul și cina acasa). De aici reiese că 80 grame de proteină necesară după norme, se pot obține din

100 grame de lapte gras de 4% (7 grame proteină)+

200 grame pâine alba (14 grame proteină) +

200 grame orez fiert alb (14 grame proteină) +

100 grame carne de pui (35 grame proteină) +

30 grame cașcaval (7 grame proteină) +

50 grame de brânză cu smântână (3 grame proteină).

În total 680 grame de produse alimentare, care formeaza doar 1400 calorii.

Încă 1,100 calorii necesare trebuiesc căutate în ”5 fructe și legume pe zi” cartofi, cereale – toate sunt absolut necesare copilului. Conform normelor curente doar prânzul unui copil cântărește în jur de 960 grame.

Poate un copil mânca așa cantitate într-o zi? Puneți-o în fața dumneavoastră și veți vedea că este imposibil.

Un șef de direcție însă, sau o sefă de grădiniță este obligată să asigure această cantitate de calorii zilnic. Și aici întră în rol produsele cele mai ieftine, de o calitate nutritivă foarte săracă și în cantități prea mari.

Bineînțeles că copilul nu poate mânca aceste cantități. Majoritatea mâncării de la grădinițe și școli se aruncă, fie că e prea mult, fie ca nu e gustos. Bani aruncați la gunoi. Beneficiază, sper, doar animalele domestice ale spălătoreselor de la bucătării.

Concluzie

Este ușor să deduci că prin reducerea normelor naționale, și prin reducerea numărului de mese la grădinițe (la moment sunt 5) s-ar reduce cantitatea de produse necesare, deci s-ar elibera bani, care ar putea fi folosiți la procurarea produselor proaspete și mai scumpe.

Mă întreba cineva dacă acum e momentul să se includă producătorii locali cu produsele lor. Probabil Vă refereați la producătorii artizani. Care produc în cantități mici și de o calitate exemplară. Acești producători niciodată nu vor putea concura în cadrul sistemulu curent, unde accentul se pune pe cantități cât mai mari, pentru prețuri cât mai mici, cât mai puțini furnizori/contracte, și un număr enorm de copii.

botanical flowers 2