A venit primăvara, iar cu ea – și sezonul arderii materiei organice de prin grădini. Fumul iute și amar ți se bagă prin nas și prin ochi în toate mădularele. Nu se vede nimic în zare, doar tuburi sure de fum care se înalță de prin grădinile oamenilor și un cearșaf cenușiu care se întinde și se prelinge deasupra satelor. ”Satele Moldovei mele„.”, câte cântece și versuri s-au scris despre frumusețea lor! Și despre gospodarii harnici din sate.
Acești gospodari, cum se zvântează în grădină ies cu greble și furci, toporașe și ferestraie și taie și adună în grămezi toate resturile rămase din toamnă, de le dau foc imediat să ardă la naiba să nu mai vadă ”gunoiul” prin grădină. Că iaca, vin Sfintele Paști. Iar la gospodarul harnic așa e – trebuie să fie curat-lună, nici urmă de vreascuri, frunze și uscături de anul trecut.
Ți se face mai mare scârbă pe suflet când ajungi seara acasă, sau în weekend, și în loc să te ocupi pașnic de grădină, sau să te odihnești în liniștea naturii, trebuie să te ascunzi în casă, să închizi toate geamurile și ușile, sau să te întorci la oraș, în alt miros – de gunoiște publică.
Este un paloș cu tăiș dublu. Pe de o parte ardem îngrășămintele organice care au provenit tot din grădină, și deci sărăcim solul. Odată cu arderea uscăturilor, noi ardem și toate insectele prădătoare care au iernat în ele, creând mediu steril și benefic pentru dăunători. Pe urmă alergăm la piață să cumpărăm otrăvuri scumpe contra dăunătorilor și îngrășăminte chimice pentru sol.
Pe de altă parte ne otrăvim încet dar sigur cu fumul toxic. Ne lipsim de plăcerea de a lucra în grădină. Ne certăm cu vecinii și cu primarii. Pe urmă alergăm la farmacie să cumpărăm medicamente scumpe pentru astme, alergii, boli respiratorii, pentru stres si pentru calmare.
Există o lege în Moldova care interzice arderea rămășițelor organice, și prevede amenzi pentru asta, dar este cert că această lege nu funcționează.
În primul rând, pentru că nimeni nu o aplică. Nimeni nu cheamă poliția atunci când vede cum se arde materia organică prin grădini (la ce bun să mai alertezi poliția, că focul se stinge până vine cineva). Nimeni nu emite informații și avertizări pe la case asupra riscului de a fi amendați pentru aceste acte împotriva lui Dumnezeu.
În al doilea rând, și asta e mai important – nimeni nu ajută lumea din sat să învețe ce să facă cu ”gunoiul” strâns. Am privit un reportaj la TRM Moldova 1 din satul Cărpineni, unde lumea este încadrată într-un proiect de producere individuală a compostului în grădini. Nimic complicat. Oamenii se încadreaza cu încetul, dacă li se explică și li se dă o șansă. Dacă există lideri de opinie în sat, care ar da exemplu și ar mobiliza lumea să învețe cum se face compostul de grădină.
Oferim aici o rețetă simplă de compost:
Compost-bin1Se construiește un țarc de 1.5 metri pe 1.5 metri, pe teren, din scândura sau bolovani din lut. Se amestecă material uscat cu material umed/verde, in asa fel ca aerul sa circule liber. Grămada trebuie acoperită cu ceva, ca să se păsreze umeditatea. Se va adăuga pe rând material uscat și masă verde, până la înălțimea de 1.5 metri, timp de 4-6 săptămâni, apoi se lasă pentru o perioadă de 2-3 luni să degradeze. Din timp în timp grămada se amestecă și se lasă din nou sub acoperiș să se composteze. Se folosește peste un an, sau toamna târziu, se împrăștie prin grădină ca să degradeze definitiv.
Dacă aveți crengi mari, viță de vie, haragi de porumb sau floarea soarelui, tulpini groase de varză – vor fi fărâmițate cu bărdița, și puse deoparte într-un colț de grădină să degradeze parțial, înainte de ale adăuga în groapa de compost.
Transmiteți aceste sfaturi rudelor și prietenilor de la țară, celor care ard cu înverșunare fiecare fir de iarbă uscată.
Ecologia pornește de la fiecare casă, de la fiecare din noi!

Acest articol a fost scris în cadrul campaniei EcoLocal Campanie Națională de Promovare a Agriculturii Ecologice, susținută financiar de către proiectuld e caritate People in Need, prin intermediul Agenției Cehe pentru Dezvoltare și Cooperare.