fullsizeoutput_6baAsociația fermierilor ecologici din Marea Britanie a împlinit 70 de ani și cu acest prilej ne-au invitat la o recepție de zile mari la Londra, cu Altețea Sa Prințul Charles printre oaspeți și meseni.

După turul de onoare și cuvintele de rigoare în fața celor trei sute de invitați (vezi aici ce ne-a spus Prințul Charles), am servit un prînz delicios, creat și servit chiar de o prietenă de a noastră, Talia de la Cotswolds Cooks. Talia are o soră – Rowie – care este și ea fermier ecologic și îi oferă produse proaspete și de sezon pentru asemenea ocazii, cu adevărat împărătești.

La sosire am degustat un Wiskey preferat de Prinț, specific prin aroma sa afumată. Mi-a plăcut mult și mi-am zis că-l voi cumpăra data viitoare de la magazin, dar încă rămâne s-o fac.

Meniu

Meniu

Meniul a fost creat din bucate simple și ușor de transportat, bucătăria Taliei fiind la vre-o 200 de kilometri de locul petrecerii.

Pentru început am servit pâine artizană de maia (fără drojdii) cu unt de la ferma eco Berkeley. Un unt atât de intens în culoare nu am mai vâzut nici chiar dacă permanent cumpăr doar unt ecologic.

După care au urmat bucatele de bază – cașcaval afumat Hafod, un sos ”salsa” din urzici și roșii coapte, hummus asezonat cu plante de pădure, servit cu biscuiți subțiri din coji de cartofi.

Hummus cu biscuiți din coajă de cartof

Hummus cu biscuiți din coajă de cartof

Da, da, anume din coji de cartofi. Miezul de cartofi eco nu a fost aruncat, ci donat bucătăriilor de caritate, ”pentru vagabonzi” cum ne-a zis Talia, iar cojile au fost păstrate pentru prinți.

Amatorii de carne au servit un pateu din carne de pork, un fel de ”tușonkă” rece, servită tot pe pâine.

Iar centrul atenției și a mesei a fost salata Buddah bowl*, servită în ligheane mari emailiate. De menționat că toată vesela, inclusiv farfuriile și cănuțele de servit erau din email. ”Să nu se strice pe drum” – ne-a mărturisit autoarea meniului, deși efectul estetic era magic!

fullsizeoutput_6c7Desertul a fost după așteptările mele, de sezon, în luna iunie căpșunile fiind ”la putere”. Servite simplu, sub un sos de rubarbă balsamică, și cu o cănuță de frișcă proaspătă, opțional.

Prosecco organic, ceaiuri și vin pentru amatori – astea erau la alegerea fiecăruia.

Vreau să zic că am plecat de la masă extrem de mulțumită și sunt sigură ca Altețea Sa s-a simțit la fel.

 

 

*Buddah bowl este un tip de salată de post, de obicei servită în vase adânci (străchini, ligheane), care conține toți nutrienții necesari – cereale, fasole, multe verdețuri crude, semințe, ulei. Este extrem de populară printre vegani și practicieni de yoga.

fullsizeoutput_6cc

fullsizeoutput_6c2

Cașcaval afumat, hummus, biscuiți din coajă de cartofi

 

Căpșune sub sos de rubarbă

Căpșune sub sos de rubarbă

Unt eco pe pâine din maia

Unt eco pe pâine din maia

Conservă-pateu din carne de pork

Conservă-pateu din carne de pork

Sos ”salsa” sin roții coapte și urzici

Sos ”salsa” sin roșii coapte și urzici