Când am mers la piață în Moldova în luna martie, am văzut căpșune. Și m-am întristat. M-am întristat pentru producătorii autohtoni, care aveau să piardă în sezon, când căpșunele coapte natural apar pe piață, dar deja concurează cu cele de import. Și m-am întristat pentru consumatorul local, care consumă căpșune ticsite cu chimicale, dar care uită că sezonul căpșunelor începe, de fapt, la sfârșit de mai.
Eu sunt o mare promovatoare a fructelor proaspete. Și de sezon. Consider că cel mai sănătos mod de a consuma fructele este anume în starea lor proaspătă, atunci când ele se coc în mod natural și parcurg o distanță scurtă de la livadă sau de la grădină până la masa noastră.
Printre toate fructele, căpșuna deține primul loc privind aroma sa în stare proaspătă și, deci, căpșunele de import sau cele produse en-masse sunt din start nedorite.
Sunt ele gustoase și gemurile, magiunurile și compoturile de iarnă, însă vă îndemn, în primul rând, să consumați căpșune proaspete, iar surplusurile să le congelați, pentru a păstra majoritatea vitaminelor și gustul original.

Vezi aici rețete cu căpșună
Dacă aveți posibilitatea să consumați căpșune din propria grădină sau de la părinți și rude, știind că acestea nu au fost prelucrate cu preparate chimice, atunci sunteți cu adevărat norocoși.
Dacă nu aveți căpșune în grădină, atunci vă îndemn să descoperiți producătorii autohtoni de căpșune Eco, care vă vor oferi cele mai curate și echitabile produse. Ca și în cazul legumelor, asemenea producători de fructe nu sunt mulți la număr în Moldova. Ei pot fi numărați pe degete, însă, dacă îi vom cunoaște și îi vom susține prin cererea noastră, ei se vor simți mai siguri pe sine și vor multiplica afacerile.
Noi ne amăgim singuri pe noi, crezând în spusele vânzătorilor care zic că, uite, căpșunele lor sau pepenii verzi, sau alte fructe au fost crescute „fără chimicale”.
Haideți să ne amintim de regulile despre produsele Eco: doar un produs care are certificatul Eco de conformitate poate fi considerat ca atare. Dacă pe un produs ambalat de fructe/căpșune scrie Eco, însă lipsește simbolul respectiv sau copia certificatului, este clar că producătorul încalcă legea și ne induce în eroare.
Producătorii certificați Eco din Moldova sunt înscuți pe pagina www.ecoportal.md, și au simbolul Agricultura Ecologică pe profilul lor.
Sîmbătă, 9 septembrie, vom merge în vizită șa Alexandra Ungureanu, producător ecologic de căpșune și zmeur, incllusiv soiuri de toamnă, și vom afla secretele succesului ei, nu înainte însă să ne delectăm cu pomușoarele proaspete din câmp. Vom prezenta patru rețete cu căpșune și zmeiur, inclusiv un coctail delicios ”Nr 1”. Vezi detalii aici Picnic la Ferma Eco

pimmes2