De când am înregistrat bucătăria noastră la autoritatea publică locală tot așteptam și vină cineva pe neprins de veste să o inspecteze.
De fiecare data când intram în bucătărie, îmi imaginam că chiar eu sunt inspectorul ala, sau inspectoarea ceia, și ce aș vedea eu care să-mi placă, sau să nu-mi placă. Ba vedeam un șervet cu funingină, de când am scos plăcintele din cuptor. Ba observam urnele de gunoi ne-la-locul lor. Mă mai uitam prin frigiderul gol să văd dacă s-a rătăcit vre-un pachet de unt, pe polițele din dulapuri, daca au mai rămas biscuiți la ceai, poate expirați. Verificam chiuvetele daca nu au cumva urme de legume sau de săpun, mașina de spălat vase – să fie bine uscată și aerisită.
Apoi când ieșeam din bucătărie mă tot uitam din nou în urmă, să vad ce las, cum e dușumeaua, geamurile, podul, în caz că inspectorul ăla va veni chiar mâine.
Habar nu aveam când va veni, și dacă va veni în general. Câci conservatorii de la putere au redus bugetele locale și funcționarii publici nu prea au bani de deplasări.
Și totuși o așteptam. Îmi imaginam că va fi totuși o femeie. Am prevenit angajații, că dacă vine cumva și eu nu sunt pe loc, sa-i descuie ușa bucătăriei și să răspundă la orice întrebări ar avea ea.
Într-o zi mi-a scris să mă întrebe dacă am careva întrebări înainte să vină cu inspecția. Deci va veni. Deci are bani pentru deplasare.
Ce s-o întreb? Am întrebat-o ce anume vrea sa vadă, și dacă are planificată o zi anume pentru vizita sa. I-am spus, printre altele, că nu vom folosi carne, pește sau produse de mare în bucătărie. Și că eu mai am o viață, în Moldova, și lipsesc din timp în timp. Și iar m-am pus pe așteptat.
În ziua când a venit eu nu eram în țară. A ajuns la casa mea, unde e înregistrată bucătăria, s-a învârtit, a sunat, nu a dat de nimeni, mi-a scris un email iritat și a plecat.
Au trecut încă patru luni și în sfîrșit ne-am întâlnit. Era, într-adevăr, o femeie. Cu o geantă enormă, în care, mi se părea, era băgat un laborator întreg. De fapt, geanta era plină de hărtii.
A intrat în bucătărie. Noi nu aveam nici apă caldă, nici apă rece, nici măcar un ceai ca să o servesc. Eram deconectați, pentru că un meșter punea teracotă la intrare, înlăturase chiuveta și închise apa.
A fost stringent, dar oarecum amiabil și omenește. Mi-a zis că va mai veni, când vom fi în acțiune, la vre-un festival sau seminar de al nostru. M-a acceptat în rândul bucătăriilor comerciale și mi-a lăsat un raport din trei puncte. Aventura gastronomică continuă!