Așa zice soțul meu. El e englez. Foamete nu a îndurat. Dar știe de la părinți. Și ține minte de când era copil, de când mama îi povestea despre foametea războiului.

I-a înbuibat atât de profund ororile stării de asediu, încât fiind mare, a vrut doar să crească mâncare și să aibă mereu pentru sine și pentru copii săi, și pentru copiii copiilor săi.

Doar că timpurile s-au schimbat. Au apărut super-marketurile, și mâncarea soțului meu, cea mai curată și mai proaspătă rămânea în derâdere. Pentru cei mai săraci și cei mai neputincioși, care nu aveau cum să ajungă la super-market.

Și iată așa ne-am cununat noi. Într-o dragoste savuroasă și într-o muncă necontenită de a ne ruga la lume să cumpere mâncare de la noi, artizanii. Vindeam de-a nimica, sau dam la caritate, gratis. Pe timp ce lumea plătea în prostie pentru legume obosite de la supermarket

Dar cine râde acum?

De patruzeci de ani aștept această furtună!” îmi spune Tolly în fiecare dimineață. ”De patruzeci de ani aștept să mă ia lumea în samă. Să mă roage să mă împart cu ei. Doar că în acești patruzeci de ani mi-am sfărîmat mâinile.

Eu le privesc, obișnuită cu aceste mâini grunjoase și îndurerate (mai ales în primăvară, când se sparge pielea pe degete). Dar mâ uit cu un ochi în calculator și mă îngrozesc. La avalanșa de comenzi de mâncare, care de o săptămână încoa nu mai au stăpânire.

Lumea s-a trezit și s-a înfiorat de șansa să rămână flămândă în era internetului 5G. Pentru că nici FB, nici Insta, nici Twitter nu produc nimic. Și nimeni nu te poate hrăni atunci când ești închis în casă. Doar fermierii.

Lumea mai ține minte foametea, pentru că e doar o generație în urmă.

Lumea nu mai vrea vacanțe și mașini luxoase. Lumea vrea fasole, morcov, ceapă verde, pâine și apă. Le vrea aduse la poartă, ca să nu se supună primejdiilor din super-market. Le vrea de la noi, pentru că super-marketurile abea se țin pe picioare.

Foametea e la distanță de o generație.

Noi care generație suntem? Generația ”coronavirus” care va râmăne pe veci în spațiul internet? Sau generația care va reveni la cei mai, cei mai, cei mai  umili și mici producători-artizanali. Pentru că doar ei vor continua să crească și să facă mâncare. Dacă vor supraviețui. Comandă acum, cu grijă pentru ei,  la www.ecolocal.md/lacutie

Meniu de criză la fermă. Cartofi copți. Vlăstari de broccoli la abur. Murături-pai din sfeclă, ridiche de iarnă, morcov, kale și rădăcină de țelină. Burger din fasole, pe spanac și chiflă integrală.